Derscanu

Case de marcat cu jurnal electronic in locul celor cu hartie

Oct
07

Casele-de-marcat-electroniceTreptat, hartia din casele de marcat va disparea. Acestea vor fi inlocuite cu case de marcat care au jurnal electronic, iar firmele care nu isi vor achizitiona noile case de marcat vor primi amenzi in cuantum de 10.000 de lei. Romania este singura tara din Europa care inca mai foloseste case de marcat cu role de hartie, masura fiind aceea de aliniere a tarii noastre la sistemele de marcat fiscalizate folosite in celelalte tari europene. Printre avantajele noilor case de marcat se numara eliminarea costurilor in ceea ce priveste achizitionarea de hartie si spatiul de depozitare al acesteia. Pe an, economia la hartia necesara pentru casele de marcat este de 150 de euro. Odata cu achizitionarea noilor echipamente, Fiscul va acorda o deducere din impozitul pe profit. Trecerea de la case de marcat cu role de hartie la cele cu jurnal electronic se va face insa treptat, pentru ca operatorii economici sa aiba timp sa se acomodeze cu functionarea acestora.

Obligativitatea caselor de marcat cu jurnal electronic

Marii contribuabili ar urma sa foloseasca aceste case de marcat cu jurnal electronic incepand de anul viitor, numarul acestora depasind 1.000 de operatori economici mari. Nici operatorii economici mijlocii nu sunt scutiti de a folosi aceste noi case de marcat, insa obligativitatea in cazul lor este jumatatea anului viitor. Numarul lor depaseste 15.000. Contribuabilii mici sunt obligati sa foloseasca case de marcat cu jurnal electronic de la inceputul lui noiembrie 2016. In cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala va fi intocmit, in forma electronica, un registru national in care se va tine evidenta aparatelor de marcat din tara, iar supravegherea acestora se va face de catre Fisc. Astfel, pentru ca cei de la Fisc sa poata primi datele inregistrate de firme, acestea vor fi obligate sa asigure conectarea de la distanta a aparatelor de marcat. O alta modificare ce va fi adusa se refera la introducerea obligatorie pe bonul fiscal a codului de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului, insa la cererea lui.

Va ploua cu amenzi

Operatorul economic care nu va respecta prevederile legii intrate deja in vigoare risca amenzi cuprinse intre 8.000 si 10.000 de lei, dar si suspendarea activitatii, in functie de gravitatea faptelor, de la o luna la trei luni. La fel se pedepseste si refuzul de a reintroduce datele inscrise pe rola jurnal in ceea ce priveste tranzactiile. Totodata, operatorul economic nu are voie sa interzica accesul tehnicianului in unitate pentru a verifica casele de marcat la solicitare si in prezenta organelor de control. Amenda este cuprinsa intre 2.000 si 4.000 de lei. Potrivit acestor noi reglementari, se are in vedere reducerea evaziunii fiscale, masurile fiind deja adoptate de tari precum Grecia, Ungaria, Bulgaria si Croatia.